Pasaport cultural (2)

PAȘAPORT CULTURAL

Timișoara, 14 mai – 21 iunie 2016

PAȘAPORT CULTURAL este un proiect plurianual prin care ne propunem să-i întâlnim pe copii, tineri și seniori cu actul cultural de calitate, în cadrul unor spectacole sau ateliere tematice, de artele spectacolului, arte vizuale, literatură, arhitectură sau patrimoniu cultural material și imaterial.

În 2016, Pașaport Cultural are ca temă principală ”Muzica și literatura”.

Aflat la a doua ediție, proiectul „Pașaport cultural”, derulat de Asociația Culturală Kratima, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al Consiliului Județean Timiș, demarează sâmbătă, 14 mai, la ora 10.00. Și, pentru că nu puteam găsi un loc mai potrivit pentru eliberarea pașapoartelor decât o ambasadă, ne-am pregătit cu vize, surprize și voie bună să-i întâmpinăm pe liceenii timișoreni la AMBASADA (Str. Anton Seiller nr.2), în sala mare, aflată la etajul 1.

Proiectul se va desfășura în perioada 14 mai-21 iunie și cuprinde 3 componente:

Componenta destinată liceenilor, în cadrul căreia, timp de o lună, elevii liceelor timișorene vor participa săptămânal la seminariile literare „Muzica și literatura”, coordonate de Prof. univ. dr. Adriana Babeți, care, alături de echipa artistică a proiectului „Pașaport cultural” – regizoarea Mirela Puia, actorii Adrian Jivan, Marina Faltinschi, Ilior Spătar și muzicieni ai Filarmonicii Banatul, îi vor conduce pe tineri spre descoperirea literaturii universale pe ritmuri muzicale, de la Mozart, la… Pink Floyd!

Componenta destinată copiilor – spectacole muzicale, carte, joc, toate pentru copii, ca și cum muzica ar fi o poveste …

Componenta destinată seniorilor – concerte de muzică clasică destinate persoanelor vârstnice, care nu se mai pot deplasa în sălile de concert.